Am dat peste un articol care m-a inspirat să scriu acest post, și anume ăsta.

E vorba de un student care pur și simplu poate! Poate face multe. Poate învăța, poate munci, poate face voluntariat, poate viziona filme și multe altele.
E un exemplu bun de elev/student din școlile noastre.

Ce vreau de fapt să spun e altceva. În ultimul timp văd/aud peste tot numai cazuri nefericite, proaste din viața de zi cu zi. Văd cum termină oamenii facultățile și nu își găsesc de muncă după aia. Aud că sunt foarte mulți în cazul ăsta, din ce în ce mai mulți.
Dar rar auzim cazuri fericite. Cazuri care ne pot inspira să învățăm mai mult. Care să ne dea un exemplu de “așa da!”.

Cred că e și o chestie ce ține de psihologie. Dacă tot auzim că nu ai ce face cu hârtia aia numită diplomă, dacă vedem la alții cum termină o facultate și se angajează pe alt domeniu decât cel pe care trebuia (de ex: ai facultate de marină și te angajezi vânzător de pantofi) e normal că ne intră chestiile astea în cap și deja plecăm la drum cu ideea că facultatea nu te ajută la nimic în viață.
Și-n același timp, dacă mereu vedem cazuri nefericite, negative, nu avem motive să învățăm mai bine. Dacă nu ni se dă exemple de oameni care POT, FAC și-au FĂCUT multe lucruri interesante și “bune”, automat nu ni se dă nici “motivul” să învățăm mai mult, să ajungem și noi ca ei, să vedem că se poate.

Și apropo de asta, mi-am mai dat seama de ceva. La noi cel puțin, oamenii care fac lucruri oarecum mărețe nu sunt destul de lăudați. Nu primesc destule “credite”.
Dacă cineva face un lucru rău, toată lumea vorbește de el, dar dacă cineva face un lucru bun, puțină lume vorbește de el. De-aia avem noi mai multe exemple negative, și probabil de-aia ne merge din ce în ce mai prost.

Uitați-vă și pe la TV. Numai scandaluri, numai nenorociri, numai știri negativiste (omoruri, violuri, mafie, etc). Să nu mai vorbim de prostituție și porno pe la tv.

Păi dacă în fiecare zi suntem bombardați cu chestiile astea, cum pana mea vreți voi să scăpați de ele?
Vreți să nu mai crească rata de omoruri? Simplu! Nu le mai difuzați! Nu mai faceți reclamă!

Omul face ce vede/aude. Noi învățăm din ce vedem și auzim. Dacă voi ne dați numai chestii rele, de ce vă mai întrebați de ce suntem așa cum suntem!?

PS: Ar trebui ca din ce în ce mai mulți oameni să înțeleagă că totul depinde de ei! Dacă au frecat menta prin facultate și-au terminat-o cu chiu cu vai, căpătându-se cu o diplomă, dar neavând habar de domeniul lor și nu se pot angaja, nu înseamnă că așa vi se va întâmpla și vouă!
Fiți deștepți. În afară de cursuri mai învățați și voi chestii legate de viitoarele meserii și job-uri (asta din timpul facultății). Interesați-vă mereu de domeniul vostru. Doar ăsta e hobby-ul vostru, nu? (btw, recomand să citiți și articolul ăsta)

Și nu vă mai descurajați când auziți chestii de genul. Asta vă va face mai mult rău decât bine. Căutați exemple pozitive, ignorându-le pe cele negative.