Nu suntem egali din naștere așa cum zice Ombladon. Nu vom fi niciodată egali. Dar asta nu înseamnă că nu ne putem depăși pe noi înșiși și pe ceilalți.

Nietzsche

Am văzut persoane care au ales libertatea, și le e greu. Tuturor le va fi incredibil de greu, și vor trebui să lupte enorm pentru a-și câștiga libertatea, independența. Dar, cum zicea și Nietzsche, nimic nu e mai presus decât privilegiul de a fi propriul stăpân.

ÎNCĂ trăim într-o junglă. Nu știu când sau dacă se va schimba asta. Timp de ani de zile NU am vrut să recunosc că trăim într-o junglă, chiar dacă vedeam asemănări, și mulți spuneau asta. Și am avut de suferit.

În principal, ne naștem și începem să fim controlați. De părinți, de școală, de sistemul guvernamental, de persoanele iubite.
Până la anumite vârste părinții ne întrețin. Și ei cred că asta le dă dreptul să ne transforme în mici sclavi. Totul începe de la vârste foarte mici. Inițial, când de-abia poți merge, încep favorurile “Adu-mi și mie sticla de apă/vin/suc”. După aceea se continuă cu: “Spală vasele” ; “Du-te și du gunoiul” ; “Fă curățenie în casă” ; “Du-te în piață / supermarket și fă cumpărături” și lista poate continua la infinit!

RAREORI se întâmpla ca părinții să nu abuzeze de un copil, și să-l ÎNVEȚE ce e ăla echilibru, egalitate. “Azi speli tu vasele, mâine eu (în calitate de tată), poimâine maică-ta”. NU are nici cea mai mică relevanță faptul că tu ești odihnit tot timpul și că taicătu’ muncește 20 din 24 ore. Nu e vina ta, în calitate de copil, că părinții nu s-au descurcat în viață și acum muncesc de le sună apa-n cap și vin acasă obosiți. Suntem sub același acoperiș, hai să-l întreținem TOȚI, în egală măsură! Vârsta, oboseala, job-uri sau ORICE altceva sunt complet irelevante!

Copilul, mic fiind și încă nu poate gândi pentru el, se obișnuiește așa. Și îi va fi futută viața într-un stil barbar din cauza părinților. Dar nu e un articol despre educația copilului deci mă opresc aici.

Părinții se obișnuiesc să ne spună ce să facem, iar copii să facă, fără să întrebe de ce?. Din asta rezultă că părinții le spun unde să dea la liceu/facultate, ce să facă acolo, câți bani le dau, ce să facă cu banii, ce note să ia, ce pățesc dacă nu iau acele note etc!

După un anumit timp copii devin tineri și încep să gândească pentru ei, și nu le convine acest control, dar nu au ce să facă! De acum au fost alungați în junglă! Trebuie să învețe să supraviețuiască. E confortabil să ai acele persoane în spatele tău care te întrețin și te ajută ENORM să supraviețuiești, dar atunci când te deranjează că nu ești pe drumul tău, ci pe al lor, te răzvrătești.

Și pleci pe drumul tău! Acum nu mai ai îmbrăcămintele date de cei din spatele tău. Nu mai ai nici o unealtă să te descurci în junglă. La primul pas prost făcut ești mort. DAR! Dacă vrei, și dacă-ți DOREȘTI din tot sufletul LIBERTATEA, INDEPENDENȚA, să simți că ești propriul stăpân, o să reușești!

Mai realistic vorbind: Aici e momentul când nu mai accepți bani de la părinți (tu nu mai accepți, nu că nu-ți mai dau ei!!!). Și automat, odată cu asta, te doare fix în bască de ce spun ei. Tu din acest moment ești un om liber, ești independent. Mă rog, încă mai ești dependent de legile junglei și de alte chestii, dar astea țin de natură și de alte chestii, nu de spiritualitate. Tu, ca spirit, ești liber!

Poți reuși, sau poți eșua lamentabil! Totul ține de TINE! Dacă mintea, inima și sufletul sunt în concordanță, vei reuși cu siguranță. Dacă inima vrea ceva, sufletul altceva și mintea altceva, vei eșua! Trebuie să fii SIGUR că vrei asta, trebuie să poți spune că ești în stare să faci TOTUL, să-ți dai și viața pentru acest scop, și vei reuși. Dacă te minți singur spunând că cele 3 vor același lucru, vei eșua într-un mob barbar! Trebuie să cauți în interiorul tău și să-ți dai seama CE VREI mai exact.
Nu mulți sunt capabili totuși de asta.

Mici exemple mai concrete:

Am văzut oameni care au renunțat la facultate, și-au ales un job (din pasiune!), au plecat de acasă și acum se descurcă pe cont propriu. Țin legătura cu părinții, dar îi doare fix undeva de ce spun ei și nu le mai dau dreptul să le controleze viețile. Le e mult mai greu ca înainte, dar par mai fericiți, mai împăcați cu ei înșiși.
Independența în cazul ăsta le-a dat liniște sufletească.

Am văzut oameni care au renunțat la facultate, au renunțat la părinți, au plecat singuri în lume, n-au mai ținut legătura cu părinții, și-au avut un succes enorm în viață. După ani buni de zile, s-au reîntors la părinți și le-au explicat de ce au făcut asta.
Independența în cazul ăsta le-a oferit succes.

Am văzut oameni care au renunțat la părinți, și la 1 an de zile au ajuns în mormânt.
Am mai văzut și cazuri când au renunțat, au eșuat, și s-au reîntors plângând la părinți. Ăsta e cel mai PROST lucru pe care-l poți face. Îți pierzi mândria, stima de sine, și controlul va deveni și mai rău. Vei deveni unul dintre cei mai triști oameni de pe fața pământului.

Ah, și să nu uit: Am văzut o MULȚIME de curve! Proaste și rebele care citesc sau aud chestii de genul, se cred buricul pământului și se ceartă cu părinții, plecând de acasă, NEȘTIIND exact ce vor. La scurt timp o să ajungă un fel de eleva porno, sau pe livejasmin :))

Un lucru e sigur: părinții mereu te vor primi înapoi, și niciodată nu-ți vor da drumul. TU decizi CÂND pleci!

La un moment dat TOȚI plecăm din cuibul părinților. Trebuie doar s-o facem în cel mai potrivit moment. Dacă eșuăm sau avem succes, depinde doar de noi, de valorile în care credem, de concepțiile pe care ni le-am creat despre lume, despre viață. NU de prieteni, NU de anturaj, NU de părinți. NICI de inteligență (poți fi prost de dai în gropi dar dacă ai un scop și inima, mintea și sufletul sunt aliniate, vei reuși să faci orice) Succesul sau eșecul DEPINDE DOAR DE NOI!

PS: NU vreau să fac oamenii să se răzvrătească, vreau doar să îi fac conștienți că la un moment dat trebuie să plece din paza părinților, și vreau să induc ideea că dacă o faci, o faci pentru MAI BINE, pentru a-ți urma visele, pentru a-ți face viața mai bună, mai fericită. Să mergi pe calea ta! Să-ți urmezi pasiunile, hobby-urile. Și să o faci în cel mai potrivit moment! Fie că e vorba în timpul facultății sau după, sau la 30 de ani, sau la 16 ani!
Later Edit: După ceva feedback primit: Mă refer la UNELE cazuri, fie ele majoritare sau nu! Nu la toate! Dar chiar dacă-ți spui că părinții nu-ți impun chestii, tot nu te face independent! ÎNCĂ ești pe banii lor!