Ce ciudat e…
Salut!
Ce ciudat e! Ce ciudat se “simte” să scriu aceste rânduri.
Îmi tot spun de ani de zile să renunț la acest blog, și să pun un homepage de-ăla static cu “Ăsta-s eu, asta fac, așa mă numesc, asta-mi e poza” și cam atât.
Exceptând un articol acum vreo 2 ani, altul acum 3 ani, n-am mai scris pe blog. Nici înainte nu scriam prea des, dar măcar scriam când aveam chef / ceva de spus.
Și acum mai am multe de spus. Mi-au plăcut foarte mult zilele când scriam pe blog. Oarecum îmi pare rău că n-am continuat, dar na, multe s-au schimbat.
Oricum, spuneam că e ciudat. Înainte intram aici, în editorul ăsta de la WordPress, și începeam să scriu. Și scriam. Și-mi plăcea. Și la final postam ce scriam, nepăsându-mi de cine vede și dacă-și face vreo părere proastă despre mine. Eram eu, îmi plăcea cum eram și nu-mi păsa de părerile celorlalți.
Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi vin în minte idei gen: Hm, dacă o citi x-ulescu sau x-uleasca, oare ce părere își face despre mine?
Nu spun că sunt fals, sau că-mi e teamă să arat ce sunt, dar un pic mă duce gândul spre a spune că astea-s copilării. Că nu interesează pe nimeni ce scriu, și că-mi pierd timpul scriind asta.
Dar la un moment dat poate că mă descărcam prin textele scrise aici, poate că-mi făcea mare plăcere să scriu aici. Și cum nu-mi păsa de părerile celorlalți prea mult, nu căutam faimă sau mai știu eu ce, puteam scrie lejer cât vreau, ce vreau.
Concluzia finală e că am ajuns la o anumită vârstă (vai ce fel sună asta, de parcă au trecut 50 de ani). Oricum, ar fi un pic ciudat să scriu aici anumite chestii, și în viitor să mă duc la un interviu (pentru un job) și să-mi scoată în evidență ceva scris aici.
Nu pot scrie aici că fumez marijuana, și după aia să mă duc să mă angajez ca și profesor, sau ceva care daca ai fuma marijuana ar dăuna exemplului pe care-l dai.
Oricum, mi s-a întâmplat la un interviu să mi se spună “Hei, pe LinkedIn la poza ta de profil am văzut că ești la munte. Îți place muntele? Nu de alta, dar noi avem nevoie de oameni stabili, nu de oameni cu pasiuni care să ceară concediu că vor să plece la munte. Noi îți dăm telefon și laptop, și la orice oră trebuie să poți fi on”!
Ma mirat că nu mi-a zis “hei, am văzut la poza unui coleg de-al tău de pe facebook, de-acum 8 ani, că erați la un concert beți. Tu bei? Că la noi nu se permite să vii beat la muncă”
De parcă are vreo relevanță una cu alta! Munca-i muncă, timpul liber e timp liber. Nu-s legate una cu alta.
Fie, concluzia finală e că s-a dus ce-a fost odată, nu mai pot scrie despre ce vreau. S-ar spune că acum sunt mai responsabil, nu-mi mai permit să-mi bag chestii în gurile celor de la conducere când mai adaugă vreo taxă, sau în a vecinului care mereu mă blochează în fiecare duminică dimineață.
Oricum, mi-ar place să mai pot face asta cum o făceam odată. Doar că nu mi-ar mai place ca acele articole să fie asociate cu numele meu. Nu de alta, dar unii oameni înțeleg un pic diferit sinceritatea și libertatea de exprimare.
Tot de câțiva ani am și ideea de-a deschide un nou blog, în anonimat, pe care să pot scrie liber. Poate într-o zi …
PS: Anul ăsta, mai spre toamnă, se fac 10 ani de când am scris primul articol pe primul meu blog (nu aici ). Wow, ce fel trece timpul!