De ce e normal ca un produs sa fie mai ieftin in SUA decat in RO!
Ma uitam adineauri cum un SSD costa in SUA 780 lei iar in RO costa 950 lei. Si-am avut iarasi acea idee “bai dar nu-i corect, noi avem salarii mai mici decat americanii, nu e corect sa coste mai mult, ar trebui sa coste cel mult la fel ca in SUA“.
Si parca pentru prima data am avut un fel de revelatie. E corect ma sa coste mai mult la noi decat la ei.
E corect din multe motive. Cea mai importanta fiind notiunea de “economie de scara” (economies of scale). Sau “economie de masa” cum am auzit de fapt ca i se zice printre noi.
Nu stiu economie. Din cauza asta am idei crete cum ca “de ce aici e mai scump decat acolo?”
Ce banuiesc eu ca inseamna “economie de masa” e cam asa:
Daca un japonez (sa-l numim Samsung) vrea sa vanda in SUA si in RO un produs cu cost de fabricatie de 10 lei, va vrea sa iasa pe profit cat mai mare. Asa ca adaosul la pretul de fabrica il va stabili in functie de cate bucati vinde.
Sa zicem ca in RO va vinde 1000 bucati la pret de 20 lei (adica 10 lei profit x 1000 bucati = 10.000 lei profit).
In schimb in SUA sa zicem ca va vinde de 10 ori mai mult, adica 10.000 bucati. In cazul asta, poa’ sa vanda si la 11 lei, pentru ca 1 leu profit x 10.000 bucati = tot 10.000 lei profit.
Din cauza asta un produs poate sa coste in RO 20 lei iar in SUA 11 lei.
In SUA exista 1 singur Samsung US care livreaza gratuit pe intreg teritoriul SUA, adica la aprox 330 milioane oameni.
In UE (UE=SUA, nu RO=SUA) exista Samsung Germania, Samsung Polonia, Samsung Italia, Samsung Romania.
Japonezu’ cand vinde in UE nu-si face calculul adunand tot ce vinde in RO+DE+IT+FR. Le ia pe fiecare in parte, si pune pret in functie de fiecare in parte. De-aia in RO e mai scump decat in DE, si in DE e mai scump decat in US.
De-am fi si noi o UNIUNE, si de-am vorbi aceeasi limba, si de-am avea aceeasi moneda, si de-am desfiinta vamele alea, poate ca ar exista si la noi un Samsung EU, si poate c-ar costa si la noi “corect”.
Cum fiecare stat din UE are niste obligatii, ar putea sa existe si obligatia sa se vorbeasca aceeasi limba si sa avem aceeasi moneda.
Dar cine sa oblige la a renunta la limba unui stat? Germanii? Aia de tin cu dintii de limba lor, de zici ca explodam cu totii daca ar renunta ei la limba lor? Francezii? Nationalistii aia de la fel, sa nu cumva sa le vorbesti in engleza, ei vorbesc o singura limba.
Suntem prea idioti ca sa ne numim o uniune. Prea plini de noi, prea egoisti, cu mintea prea ingusta. In special cei de la conducere. Conducerea Uniunii Europene, nu a tarii noastre. Noi sigur am accepta sa vorbim engleza si sa aderam la Euro. Si bulgarii. Dar zi-le germanilor sa vorbeasca engleza. NEIN!