“Muncesc ca sa traiesc” sau “Traiesc ca sa muncesc”?
Sunt 2 tabere. Unii muncesc ca sa traiasca. Altii traiesc ca sa munceasca.
Problema e ca aceste 2 tabere nu se inteleg unele pe altele, nici macar nu stiu ca exista 2 tabere.
Daca faci parte din categoria celor ca muncesc ca sa traiasca e posibil sa nu intelegi de ce unii oameni trag prea mult pentru bani, chiar cu sacrificarea altor lucruri (viata sociala, familie, sanatate, etc). Mai rau, consideri ca e rau sa tragi pentru bani atat de tare.
Din perspectiva ta (a celui care munceste ca sa traiasca) tu vezi doar ca “ceilalti” trag ca nebunii pentru bani, cand ei trag pentru altceva, banii doar vin celor care construiesc.
Daca faci parte din categoria celor care traiesc ca sa munceasca, e posibil sa nu intelegi de ce unii oameni par ca nu vor sa munceasca, sa “evolueze”. Mai rau, consideri ca e rau sa nu “muncesti” – chiar daca si ei muncesc, doar ca tu nu consider aia “munca”.
Din perspectiva ta (a celui care traieste ca sa munceasca) tu vezi doar ca “ceilalti” nu vor sa munceasca, freaca menta pe joburi foarte usoare, pe care orice robot ar putea sa le faca. Nu intelegi de ce cineva nu vrea sa construiasca ceva, si aleg sa frece menta pe un job usor.
Si eu eram (sunt?) unul din oamenii care nu vedeau ca exista 2 tabere. M-am prins recent de asta si incerc sa nu mai judec, incerc sa inteleg cealalta tabara. Si mai presus de orice, incerc sa-i fac constienti si pe ceilalti de faptul ca exista 2 tabere, si ca viata ar fi mai frumoasa daca i-am intelege si pe ceilalti, in loc sa-i judecam.
Asta cu judecatul, dinspre mine spre ceilalti nu consider ca ma afecteaza prea tare. In sensul ca nu intelegeam de ce ceilalti fac ceva intr-un anumit mod, dar eram nepasator si treceam mai departe – sau poate ca ma insel!
In schimb m-a afectat (clar inca ma afecteaza destul de tare) dinspre ceilalti inspre mine. In sensul ca ceilalti nu inteleg de ce fac lucrurile intr-un anumit mod, au anumite asteptari de la mine, pe care eu nu le pot indeplini. Si de aici ies conflicte. Ori eu incerc sa le indeplinesc, cu sacrificiul sanatatii mele mintale.
Din punctul meu de vedere, aceste 2 tabere au anumite trasaturi.
Cei din categoria “Muncesc ca sa traiesc”:
- Ei par ca nu vor sa munceasca.
- De obicei au job-uri prost platite.
- De obicei stau foarte mult timp “pe loc”, adica pe acelasi job sau in acelasi punct al carierei.
- De obicei au multi ani “experienta”/in munca, dar deloc experienta.
- Nu se pot culca linistiti daca in ziua respectiva n-au trait o experienta (fie ea plimbat, iesire in parc, iesire la mall, shopping, supermarket, facut cumparaturi, iesit la o bere/suc/cafea, conversat cu lumea, o plimbare la mare/munte, vacante, etc)
- Daca trece mult timp fara genul de experiente de mai sus, intra in depresie (mult spus, dar pe-acolo).
- E obositor pentru ei daca-i pui la munca, gen sa-si creeze un plan pe termen lung (ani, zeci de ani poate), si sa inceapa sa puna cate-o caramida sau o pietricica acolo, in fiecare zi, putin cate putin, sa persevereze ani de zile. Repet, ei nu traiesc ca sa munceasca, ei muncesc ca sa traiasca. Munca e doar un mijloc ca sa-si satisfaca dorintele lor propriu zise.
- Ei se duc in vacante pentru experienta, ca sa “vada”, ca sa “faca”. Fiecare ban cheltuit trebuie sa fie cu scopul de-a mari experienta, de-a face mai multe, de-a vedea mai mult. Ei se duc in vacanta sa “evadeze” de la munca pentru un scurt timp.
Cei din categoria “Traiesc ca sa muncesc”:
- Ei vor sa contribuie cu ceva la lumea in care traiesc.
- Vor sa simta ca un grup de oameni folosesc ceva ce ei au creat.
- Ei vor sa creeze.
- Cu cat mai multa lume foloseste ce-au creat, cu atat dorinta lor de-a crea creste si mai mult.
- Nu se pot pune la somn daca in ziua respectiva n-au contribuit cu ceva la o creatie (de obicei pe termen lung, nu neaparat creezi ceva nou in fiecare zi, dar mai pui o caramida la ceva pe termen lung)
- Daca trece mult timp in care n-au contribuit la ceva in folosul altor oameni, intra in depresie (la fel ca mai sus, mult spus, dar pe-acolo)
- E obositor (sugator de energie, depresiv chiar) pentru ei sa faca ceva din tabara cealalta (shopping, iesit la bere, plimbare, mare/munte/vacante, etc)
- Ei se duc in vacante pentru liniste, relaxare, reincarcare. Eventual sa doarma toata ziua, preferal intr-un sezlong pe plaja sau pe munte. Dar in liniste, si fara vizitat, umblat, vazut, experimentat. Ii doare fix in pix de banii pe care-i dau, scopul vacantei e sa se reincarce, ca sa se poata reintoarce la munca.
O notita. A crea ceva, a pune o caramida in fiecare zi, inseamna a crea ceva pentru ceilalti. Nu pentru ei! Ei vor sa creeze ceva care sa-i ajute pe altii, nu pe ei!
In final, nu e nimic in neregula cu niciunul din ei. Doar ca lumea ar fi un loc mai bun daca ne-am intelege intre noi, daca am intelege trasaturile fiecarei tabere si daca am sti in ce tabara este fiecare, in special cei apropiati.
Cele mai triste experiente sunt cand persoane din tabere diferite se duc intr-o vacanta la comun, si “leaderul” vacantei propune doar chestii din tabara lui, iar cei din tabara opusa urmeaza fara pic de placere, cu extrem de multa energie consumata, si cu o parte din sanatatea psihica distrusa. Ajung acasa saracii mult mai rau decat au plecat, ajung acasa cu nevoie sa treaca pe la psiholog, sa se vindece de traumele la care au fost supusi in vacanta.
Nu e ok sa pleci intr-o vacanta si sa te intorci traumatizat de cei apropiati de acolo. Indiferent ca ai 15 ani sau 40 de ani.